Chivotele ecumenice ale lui Petru Rareș și modelul lor ceresc

Sorin Dumitrescu
nou
249,00 Lei
O investigare artistică a bisericilor / chivot din nordul Moldovei întreprinsă de Sorin Dumitrescu
In stoc

Durata de livrare: imediat

Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 4 Ai nevoie de ajutor? 0745117388
Adauga la Wishlist Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Video
  • Review-uri (3)
CHIVOTELE ECUMENICE ALE MUSATINILOR
 
 
 
-- sau despre cele trei "intrari In Europa" ale neamului romanesc 
 
Pentru a putea descoperi motivatia profunda a ridicarii unei serii Intregi de chivote ecumenice, programate In mod deliberat de ctitori sa simbolizeze arhitectonic si iconografic aspectul, functia si vocatia transcedentala a cerescului edificiu de sorginte spirituala, din vedenia Sf. Nifon al Constantianei, trebuie cunoscuta, fie si sumar, biografia institutionalizarii vietii bisericesti In Romania, In mod special In Moldova si In tinuturile Invecinate si, decurgand direct din aceasta, cadrul si principalele trasaturi ale mentalitatii ecleziale ale ctitorilor.
 
 
Imaginea comuna asupra Moldovei acelei Intinse perioade de timp este a unui teritoriu aproape pustiu, chipurile, netocmit politic si religios, populat incert de o romanime haotica, dominata la fel de haotic de cumani si cu o configuratie confesionala vaga si fluida, depinzand de vigoarea, mai mare sau mai mica, a navalitorului barbar sau confesional! Putinele documente de care dispunem ne informeaza ca pamantul Moldovei ancestrale, ca de altfel si al tarii Romanesti, care, pana In preajma schismei de la 1054 si, potrivit lui Iorga, erau ambele "acoperite de mlastini si paduri, iar cele cateva sate ascunse In poiene nu erau In stare sa atate pofta de cucerire a nimanui; Incat (...) trebuie sa spunem ca raza culturii mai Inalte se opria cu totul la hotarele noastre" (N. Iorga/Istoria Bisericii Romanesti/1928/pag.20), devenise In secolul XII, sporind masiv Inspre mijlocul celui de-al XIII-lea, tinta unei puternice colonizari catolice, lucrata la Inceput cu zel dominican, pentru ca, Incepand cu 1297, sa fie preluata de fervoarea si tenacitatea prozelitismului franciscan.
 
In realitate, ravna misionara a Apusului crestin a primit totusi o replica, pe cat de insolita, pe atat de eficace si imposibil de anihilat, din partea unor pustnici romani, traind In locuri singuratice, dar care erau frecvent vizitati, atat de credinciosi bastinasi cat si de ierarhi sau de demnitari apartinand neamurilor straine, Invecinate. Potrivit lui Iorga, acesti "egumeni-vladici", In majoritatea cazurilor necanonici, perpetuand tipologia crestin-orientala, bizantina, dar cu legaturi destul de sporadice cu Constantinopolul postschismatic, se bucurau In randul poporului credincios de o imensa notorietate. In acele vremuri tulburi, puterea acestor episcopi-egumeni underground reusise, In lipsa unor institutii oficiale ecleziastice si statale, sa tina In mana si ordinea statala, si cea religioasa: "Crestinism fara episcopi canonici a fost cu putinta aici chiar si peste o mie de ani de la aceste timpuri Intunecoase, deci cu atat mai mult atuncea: religie prinsa de la o bucata de vreme In forme stricte si sfinte, imutabile si eterne, el a putut trai, In anumite locuri si Imprejurari, pana foarte tarziu si fara ele. Darul hirotoniei, "punerii mainilor" asupra preotilor si darul sfintirii lacasurilor sfinte - sarcina cercetarii lor are mai putina Insemnatate si se lasa dese ori la o parte - le exercitau atunci preoti mai batrani si singurateci, calugari vestiti pentru evlavia lor. In acest timp, de altminterea, episcopii, al caror nume e nou - cei vechi ziceau piscup si, slavoneste, Vladica, "stapan" - se alegeau, cum se stie, de cetatenii unui oras, de poporanii unei biserici, si ei puteau fi ridicati oricand din randurile mirenilor, fara a fi sfintiti macar In forme canonice reale". (N. Iorga/Istoria Bisericii Romanesti/1928/pag.16) Prestigiul lor si modul deopotriva camuflat si discretionar de a-si afirma calitatea de Intaistatatori poate fi identificat cel mai bine si mai convingator Intr-un document papal citat tot de Iorga, datand din 1234, In care "Papa se plange ca In episcopia sa romaneasca, a Cumanilor - cum vom vedea In partile Buzaului, Putnei si Bacaului - "falsii episcopi", pseudo-episcopii, zice documentul, ai romanilor, au ispitit la ei pana si pe unii din regatul Ungariei, Unguri ca si Germani si alti catolici, care vin la dansii ca sa ramaie statornic si alcatuiesc unul si acelasi popor cu Romanii, adeca locuitorii targurilor de munte pe care strainii de alta lege le Intemeiasera de curand" (N. Iorga/Istoria Bisericii Romanesti/1928/pag.22).
 
Ceea ce mai putina lume stie este faptul ca, Impotriva presiunilor franciscane s-a rezistat Insa, prin tenacitatea si discretia unei propovaduiri paralele si a unei vieti sacramentale camuflata In munti. Aceasta strategie a propovaduirii paralele, care "pazeste credinta, sus, In munti, constienta fiind ca agresorul, misionarul apusean, prozelitul, se misca Intotdeauna numai prin vai", pe scurt a crearii unui palier paralel cu vitregia, In care viata spirituala sa-si desfasoare netulburata cursul, avea sa mentina In Moldova medievala pacea si calmul confesional. Pe fondul acestui tip activ de rezistenta pasnica a irumpt si a capatat relief actiunea energica, cu adevarat proniatoare a "generatiei de aur a voievozilor romani", cum o numeste Iorga, a pleiadei musatine, In frunte cu Stefan cel Mare si Petru Rares, care, sfruntand grava ruptura confesionala, si-a aliniat destins si fara complexe credinta, direct In descendenta Bisericii Nedespartite, Impropriindu-si astfel si anvergura, si competenta acesteia de a administra si mentine unitatea credintei dreptmaritoare. Pentru a nu-si deprecia vocatia europeana si uriasa sarcina liber aleasa, au refuzat sa se livreze isteric razboiului confesional si ineptelor patimi doctrinare postschismatice. Sinteza lor a reusit magistral fiindca nu si-a propus nici anexarea prin integrare a romano-catolicismului misionar, nici disproportionata proslavire idolatra a Bizantului, ci conlucrarea productiva, prin jertfa comuna In duhul Bisericii Una, cea de dinainte de schisma, a celor doua "crestinisme", mai nou beligerante. Comparata politicilor echidistante ale lui Stefan cel Mare, "intrarea In Europa", fluturata astazi dinaintea Estului eliberat de comunism este, de fapt, cum lesne se poate observa, o silnica intrare/re-intrare In Apus a Rasaritului Europei. De altfel, actuala occidentalizare economica a Estului, urmarind "confectionarea", cu ajutorul coercitivelor grile de analiza mondialiste a unui Rasarit apusean cvasi-absurd, nu va izbuti sa creeze decat un hibrid economico-financiar mimetic, conventional si obedient care, ca orice artifex, va fi contraproductiv, lipsit de vigoare concurentiala si de profit autentic. Grabit si aferat, colonizatorul occidental de astazi nu realizeaza faptul ca ceea ce Ii opune rezistenta In Est nu sunt nici pe departe "specificitatile" asa-zisului "ortodoxism fundamentalist", ci Insesi propriile sale habitusuri formative si mai cu seama cele esentiale - morale si civice - adoptate de modernitatea romaneasca cu aceeasi Intelepciune, discernamant si entuziasm creator si universal pastrator, cu care au fost preluate odinioara, cu prilejul primei "intrari In Europa", ogiva medievala apuseana si Intregul repertoriu conceptual si morfologic, culese din gotic de catre civilizatia stefaniana a secolului XV iar, la patru secole distanta, cu prilejul celei de-a doua "intrari", stilemele ordonantelor neoclasice franceze si inconfundabila lor geometrie luxos-austera, de catre arhitectura citadina a caselor bucurestene construite la capatul secolului XIX, In vremea Regelui Carol I, dupa planul ancestral al culei valcene. Prin urmare, In momentul de fata, nu Estul expus colonizatorului apusean este adversarul acestuia, ci Insesi valorile Apusului cuibarite la sanul Rasaritului, acel Occident din Est, deconspirat cu glas mare, profetic, de una din constiintele cele mai probe europene si ecumenice actuale.
 
Referitor la recentul conflict iugoslav, care de o buna bucata de vreme zguduie zdravan Balcanii, ar fi bine daca s-ar Intelege ca doar cenzurarea aspra a bombardarii Belgradului In zi sfanta, de Buna Vestire, a reprezentat o reactie ortodoxa, specific rasariteana; In schimb, amendarea publica a crizei morale de care dau dovada politicile NATO In Kosovo si retractilitatatea cu care le-au Intampinat efectul majoritatea romanilor, departe de a fi fost manifestarea unui puseu ortodoxist, antioccidental, a reprezentat de fapt o replica morala de factura pur apuseana, o tipica reactie occidental/rasariteana de respingere, care a refuzat sa confunde europenismul cu internationalismul. Iata de ce, Incuviintarea bombardarii Serbiei, pronuntata de oficialitatile romanesti, sustinute de personalitati marcante ale elitei intelectuale, pot fi In mod justificat calificate ca atitudini manifest internationaliste si profund antioccidentale! Pe scurt, reactia opiniei publice romanesti, divergenta In raport cu decizia Puterii, a reprezentat o atitudine hranita de axiologia morala apuseana, intrata deja In compunerea mentalitatii estice.
 
In fine, "Egiptul" sovietizarii asiate a putut fi trecut si datorita valorilor apusene, aparate cu disperata fidelitate de romani, dar si datorita unui adevarat cult al Increderii In resursele "redemptorii" ale culturii care, oricat de neputincioase, au functionat totusi ca balize ale bunului simt, demnitatii, elegantei, politetii, urbanitatii, In conditiile In care aceste elementare trasaturi civilizatorii erau calcate In picioare de hoarda comunista atee - o putere barbara care, asemenea oricaror barbari ai istoriei, nu stie si nu va sti vreodata sa stapaneasca, ci doar sa jefuiasca razbit si pana la capat, valorile, cum ar zice Nicolae Iorga. In fine, de-a lungul acestor virtuti apusene, desprinse direct din cultura si conservate riguros tot de aceasta, o tara ca Romania a reusit, In plin totalitarism comunist, sa re-descopere orizontul mai Inalt al credintei, si sa recapete respectul fata de calitatea Intaistatatoare dar si Inaintemergatoare a culturii bisericesti si a personalitatilor-reper ale culturii spirituale. Ca un facut Insa, dupa 1989, tocmai aceste valori directoare ale unitatii europene au fost diabolizate si aprig sanctionate exact de genitorul lor apusean!
 
Ceea ce Incearca sa modifice astazi Occidentul In Rasarit, uneori fara sa-si dea seama, este propriul sau chip si propria sa asemanare. In 1989, chipul Imbujorat de victorie si stralucind de o exaltare politica, mai degraba genuina decat imatura (cum pare unora retrospectiv) era chiar chipul lui, al Apuslui salvat din Rasarit. De mai bine de 11 ani, Apusul Europei, pe acest Apus s-a Inversunat sa-l distruga Intr-un mod cu totul sinucigas si lipsit de sens; asa cum si In Kosovo, acelasi Apus n-a facut altceva decat sa se bombardeze pe sine! Indubitabil, pentru Apus, chipul estic al Occidentului este cel care Ii divulga alienarea prezenta.
 
In ceea ce priveste vechea tema a preeminentei solidaritati a Romaniei cu Occidentul, excesiv perorata astazi, cu prilejul celei mai recente "re-intrari In Europa", sa amintim ca la "intrarea" de odinioara, prima, cea savarsita In secolul XV de Stefan cel Mare, Moldova medievala crestina n-a ezitat o clipa "sa intre" la un loc cu Apusul Intr-o Europa angajata In lupta acerba Impotriva Reformei si a Islamului. Si Stefan cel Mare, si Petru Rares au lasat deoparte destule scrupule doctrinare si, o data cu ele, au sistat provizoriu si culpabilizarea nenorocitelor politici ecleziale ale papalitatii, pentru a se alatura In mod oportun Apusului crestin si a opta, ferm si temerar, pentru Contrareforma. Asa cum vom vedea imediat, iconografia chivotelor ecumenice ale lui Petru Rares este o capodopera de diplomatie eclezeiala a ortodoxiei latine, fara corespondent In expresia bisericeasca a celorlalte popoare crestine. La urma urmei, nu cumva tocmai stravechea vocatie ecumenica a crestinismului romanesc a determinat Vaticanul sa aleaga ambianta ortodoxiei latine ca prima escala a explozivului periplu actual al Papei Ioan Paul al II-lea?
 
Ori, In raport cu principalele exigente ecumenice, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Petru Rares n-au Incurajat nici un fel de absorbtie sau fuziune apuseana sau rasariteana, ci pivotarea crestinismului apusean si a celui rasaritean, In jurul aceluiasi ax director, echidistant, care sa simbolizeze In continuare osia unitatii Bisericii Nedespartite. Noutatea lor istorica fara precedent este de a fi propus, dupa Infricosata Cadere a Bizantului, reconstructia rapida si deplasarea utila a acestui ax In Moldova! si, In consecinta, de a-si fi asumat implicit si rolul de dispeceri si tacticieni ai unitatii crestine europene. Succesul unei angajari atat de uriase a impus, Insa, Inlaturarea oricarui duh al revansei confesionale, al reprosului doctrinar si al oricaror intentii de refacere a cezaro-papismului bizantin postschismatic.
 
Asa cum anuntam putin mai devreme, depune marturie asupra acestei conduite unice In epoca Insusi tactul eclezial care guverneaza redactarea iconografiei bisericilor lui Petru Rares. Pentru eliminarea oricaror asperitati In raporturile cu Apusul crestin si a oricaror motive de iritare interconfesionala, ecumenismul declarat al ctitorilor a cuprins In vastul program iconografic interior si exterior, numai sfinti ai Bisericii Nedespartite, de pana la schisma. Martore sunt Insesi frescele interioare (sinaxarele pronaosului) si exterioare (panteonul de sfinti de la Marele Ospat Ceresc de pe abside), In care nu sunt figurati nici unul din sfintii apuseni sau rasariteni care s-au nevoit sau au fost canonizati dupa schisma. Jerfa ecumenica a lui Rares si a Mitropolitului-iconograf Rosca a fost atat de mare, Incat Insusi teologul luminii increate, Sf. Grigorie Palama, a trebuit sa fie In mod deliberat omis pe zidurile chivotelor lor ecumenice. Este greu de crezut ca cei doi ctitori, ctitori faimosi si asidui si pe Athosul isihast, puternic impregnat de palamism, - trecusera deja trei secole de la canonizarea sfantului - sa nu fi Impartasit notorietatea imensa, capitala pentru crestinismul universal, a Sf. Grigorie Palama. Si totusi, Sf. Grigorie Palama lipseste cu desavarsire de pe zidurile bisericilor din nordul Moldovei. Probabil ca actualizarea celebrei dispute teologice a sfantului cu Varlaam calabrezul ar fi Inveninat Insa, subit, raporturile confraterne restabilite In numele Contrareformei si ar fi aruncat In aer orice tentativa ecumenica.
 
Tot o subtila motivatie ecumenica are si ponderea iconografica acordata unor sfinti, cu cert destin si vocatie ecumenica, bucurandu-se de egala si ferventa cinstire si In Apus si In Rasarit, cum sunt mult-frecventatii si Indragitii Sf. Nicolae, Sf. Antonie cel Mare si Sf. Gheorghe.
 
Lipsind perspectiva ecumenica In decriptarea iconografiei chivotelor lui Rares, nici un medievalist, dupa stiinta noastra, nu s-a ostenit sa cerceteze "selectia" sfintilor operata de ctitori, adica, cati sfinti apuseni si cati rasariteni numara programul iconografic si care din ei sunt alesi sa ocupe zidurile pictate ale acestor biserici. Dupa opinia noastra si In conditiile sentimentelor dezagreabile pe care le nutresc de o buna bucata de vreme ortodocsii fata de Infricosatele persecutii la care i-a supus prozelitismul catolic, greu s-ar putea imagina astazi o autoritate ecleziala ortodoxa care sa aprobe zugravirea pe zidurile ctitoriei sale a doi Papi ai Romei, ca martori ai umanitatii la Judecata de Apoi, cum se Intampla la Voronetul mitropolitului iconograf Grigorie Rosca. In plus, sa retinem ca cei doi sfinti pontifi apuseni sunt sfintii figurati cu talia cea mai Inalta din tot ansamblul de sfinti parinti zugraviti pe zidurile Intregului Voronet. Recuperarea ecumenica a Apusului crestin la Voronet este atat de vizibila si de fatisa, Incat pare ca Insusi ctitorul a simtit necesar sa o echilibreze polemic renuntand la triada mucenicilor-marturisitori Dimitrie, Mercurie si Nestorie, In favoarea zugravirii exclusive a hagiografiei Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, martirizat In urma mizerabilelor delatiuni ale unui catolic genovez, manios pe viitorul mucenic de a-l fi Invins In cadrul unei aprige dispute teologice! Este de retinut Insa si faptul, prezent ca o proba de foc In hagiografia mucenicului trebizondan, ca acelasi catolic, la scurt timp dupa martirizarea sfantului, va alege si el Ortodoxia dreptmaritoare.
 
Un surprinzator semnal parietal al coniventei confesionale si ecumenice, dintre Estul si Vestul Europei crestine, si al afirmarii fratietatii duhovnicesti a celor doua Biserici surori - adevarata efigie ecumenica europeana - Il constituie, la Humor, juxtapunerea ogivei reale, a ferestrei din piatra a lacasului, cupolei rotunde, In plin cintru, care deseneaza glorios cerul bizantin al megaicoanei preamaririi Maicii Domnului. In pofida mesajului sau hiperexplicit, acest slogan ecumenic, extrem de puternic si de sugestiv, nepreluat sau anemic exprimat la alte biserici, a ramas totusi atata timp disimulat, tocmai datorita abordarii inadecvate a semnificatiei globale a proiectului eclezial Rares/Rosca.
 
Ctitorii concepusera interiorul si exteriorul chivotelor ecumenice ca expresii iconografice ale lucrarii Fiului si ale lucrarii Duhului Sfant - cele doua brate lucratoare ale Tatalui Ceresc. Astfel, randuiala iconografiei interioare fusese destinata sa reproduca lucrarea Fiului, a Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi, periplul soteriologic si rascumparator al Logosului Intrupat In istorie, iar iconografia exterioara fusese proiectata sa Infatiseze iconic vasta lucrare pregatitoare si plinitoare a Duhului Sfant - a Celei de a Treia Persoane a Sfintei Treimi. Asadar, tema catehetica principala a programului iconografic exterior este panoramarea lucrarii proniatoare a Duhului Sfant, de la zidirea lumii si pana la Vesnicul Ospat care, urmand Judecatii celei de Obste, va Inchide si anula tragica biografie a Caderii, asa cum, tema doxologica principala a aceluiasi program este simbolizarea iconografica a caracterului ineluctabil al lucrarii Proniei, prin zugravirea preamaririlor liturgice cuprinse In randuiala Triodului si a Penticostarului, Incepand cu Duminica Izgonirii din Rai si pana la prima Duminica dupa Cincizecime - Sarbatoarea Tuturor Sfintilor.
 
Privita In perspectiva programului iconografic interior, se poate observa imediat ca iconografia exterioara reproduce pe fatada apuseana si pe suprafata exterioara a celor trei abside tot ce se va petrece providential la sfarsitul lumii, sau, mai clar, evenimentele uluitoare si greu de perceput de Intelegerea noastra, pe care urmeaza sa le Implineasca Pronia divina, iar pe cele doua fatade ale pronaosului sunt marcate, comentate si doxologite, evenimentele capitale care au salvat pana In prezent proiectul dumnezeiesc initial, lucrari proniatoare, Implinite deja In lume de Providenta. Bunaoara, asa cum In contextul istoric al Vechiului Testament, profetirea mladitei biruitoare - care reprezinta tematic icoana Arborelui lui Iesei - a fost confirmata la Buna Vestire - tema pe care o doxologeste Acatistul care Ii este dedicat, tot asa, Implinirea lucrarii viitoare a Proniei - Judecata de Apoi si Marele Praznic Ceresc care Ii urmeaza - va fi si este deja confirmata ca o realitate viitoare de netagaduit, de Implinirea punct cu punct a profetiilor evenimentelor de odinioara, cat si a catorva din cele recente, consecutive Intruparii lui Hristos. Crestinismul, desigur, nu este Inca biruitor In lume si, ca si el, nici Constantinopolul nu este Inca iertat, recapatat si repus In drepturile eminente cu care l-a Inzestrat Povidenta. Cu atat mai mult, faptul ca recastigarea Constantinopolului va fi contemporana recastigarii Raiului pierdut, convertirii tuturor evreilor si unirii celor doua Biserici, adica crestinismului triumfator, cum profeteste iconografia chivotelor, si cum ne Indeamna sa gandim si sa credem paralelismul semnificatiilor celor doua benzi iconografice de pe fatada nordica a Voronetului, reprezinta una din proorocirile majuscule ale Proniei, care, conform ctitorului, ar putea semnaliza autoritar sfarsitul si stingerea lumii. Ori, repetam, victoria credintei In Hristos, de care se leaga si redobandirea axialitatii bisericesti mondiale Inseamna acelasi lucru cu refacerea unitatii credintei. Aceasta logica eshatologica care guverneaza sinapsele catehetice globale deschide si orizontul conotatiilor ecumenice.
 
La mai putin de 80 de ani de la prabusirea axului constantinopolitan al crestinatatii si In contextul amenintatoarei afirmari razboinice a Islamului si a vociferarilor contestatare din ce In ce mai revansarde ale Reformei, asistam, deci, la ridicarea exemplara si Intru totul providentiala, ca stalpi si temelii ai unitatii crestine europene, si In traditia dreptmaritoare a Bisericii Nedespartite, a chivotelor ecumenice ale lui Petru Rares.
 
Explicatia noutatii si a neobisnuitei lor forte si frumuseti propovaduitoare trebuie cautata In inventiva, si absolut originala cuplare, a temei ecumenice cu tema eshatologica a articularii problematicii curente, arzatoare, cu uriasul potential emotional si teologic al dimensiunii eshatologice. Rezultatul nu s-a lasat asteptat: asociat iconografic si arhitectonic eshatologiei, ecumenismul a castigat amploare profetica si intonatie apocaliptica, iar perspectiva eshatologica a capatat aderenta istorica si un fascinant temei probatoriu.
 
Le-am numit chivote ecumenice, si nu chivote eshatologice, tocmai datorita faptului ca In compunerea semanticii lor sinergice, eshatologia este suportul discursului ecumenic si nu invers. Redutabilele panoramari eshatologice ale petrecerii timpurilor din urma, anvergura nemaiIntalnita a simbolizarilor Imparatiei Lui Dumnezeu si schimbul incontinent de Intelesuri dintre iconografia interioara si cea exterioara constituie, laolalta, ecranul evenimential transcendent dinaintea caruia evolueaza iconomia plinirilor ecumenice ale Bisericii. Chivotul ecumenic al lui Rares este icoana corespondentului ceresc al Bisericii terestre, a totalitatii transcedentale a Bisericii Nedespartite, zarita de Sf. Nifon In vedenia daruita de Dumnezeu. Ea nu exista Inca In mod real. Chivotul ecumenic doar o profeteste iconografic si arhitectonic. De aceea folosul lui este de a oferi unei Biserici sfasiata de schisma o forma simbolica plauzibila si convingatoare a unitatii pierdute.
 
Prin sinteza celor doua crestinisme, chivotele ecumenice raresiene furnizeaza modelul ecumenic universal care poate fi resimtit de ambele confesiuni ca forma arhitecturala si iconografica deopotriva proprie si comuna. Chivotele nu sunt nici bizantine, nici gotice, nici catolice, nici ortodoxe, nici gotico-bizantine, nici bizantino-gotice. Insusi stilul care le tuteleaza estetic - stilul moldovenesc - reprezinta o denumire improprie; comparat imaginii, aspectului si duhului lor, numele lui este resimtit excesiv local si restrictiv. Fara sa poata fi In nici un caz considerate zidiri generice, chivotele par a fi situate la rascrucea matricilor stilistice apusene si rasaritene. Sunt chivote ecumenice care au fost destinate de ctitori Intregii lumi crestine, iar "moldovenitatea" originii lor valoreaza si semnifica, exact cat valoreaza si semnifica obarsia etnica pentru un "cetatean al Raiului"! Sunt Insa universale, fara a fi internationale. O Biserica care a produs asemenea chivote nu va putea fi In veci suspectata de filetism! N-ar fi exclus ca tocmai personalitatea lor europeana, transmoldoveneasca, sa se fi aflat la originea refuzului de a le perpetua proiectul arhitectural si programul iconografic. Retrospectiv, aparitia lor, oricat de legitima si de bine venita In raport cu imperativele ecumenice ale epocii, iar In subsidiar, cu telurile Contrareformei, contraria efortul de individuatie etnica a Bisericilor abia desprinse din "suzeranitatea" confesionala a Bizantului.
 
Zicem astazi, oarecum generic si Inganand Balamandul, ca unirea celor doua Biserici-surori se va petrece In Duh si In Adevar. Cum va arata Insa concret o astfel de unire In Duh si In Adevar nu ni s-a spus; Bisericile din nordul Moldovei, chivotele ecumenice ale lui Rares, sunt singurele care ofera, desigur, simbolic, un solid reper formal. In aceasta consta de fapt uriasa lor valoare mondiala, deopotriva eshatologica si ecumenica.
 
(fragment din Goticii bazilei ai Moldovei si modelul lor ecumenic, In curs de aparitie la Editura Anastasia)
 
Sorin DUMITRESCU
 

Autor: Sorin Dumitrescu

Editura: Anastasia

Data Publicarii: 2017 ediția a II-a

Tip Coperta: Hardcover

Numar De Pagini: 456

Isbn: 9736820327

Dimensiuni: H: 28.5 cm | l: 22 cm | 3.5 cm

Dragoş Dâscă,

Una dintre cele mai interesante scene din tabloul Judecăţii de Apoi, aşa cum este înfăţişat la Voroneţ şi la celelalte mănăstiri pictate în timpul domniei lui Petru Rareş, o reprezintă cea numită de iconografi: „marea cea gânditoare“. Aşa cum a demonstrat dl Sorin Dumitrescu în cartea „Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc“, asamblul iconografic redă, de fapt, Vedenia asupra Înfricoşătoarei Judecăţi a Sfântului Nifon, episcopul Constanţianei (sec. al IV-lea). Reprezentarea iconografică a mării gânditoare este inspirată de paragraful în care Hristos Judecătorul li se adresează îngerilor: „Să mergeţi la marea cea gânditoare, ca să găsiţi urmele domnului întunericului“. Ce înseamnă „marea cea gânditoare“? De ce Mântuitorul nu spune: „Căutaţi-l în întunericul cel mai din afară“ sau „Mergeţi în adâncurile pământului“? Departe de a fi doar o metaforă, marea cea gânditoare reprezintă cea mai potrivită descriere a modului prin care lucrează duhurile întunericului. Privind reprezentarea ei pe frescă, vedem cum în tabloul compoziţional al mării gânditoare sunt incluse următoarele elemente: apa învolburată, o femeie care stă pe doi monştri marini şi un octopod. Femeia, al cărei chip seamănă cu cel al unei zeiţe antice, este personificarea raţiunii omeneşti - Athena. Cei doi peşti uriaşi, monştri marini, fac trimitere la versetul din Psalmul 103: „Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea“. Se ştie, balaurul, de fapt, este o trimitere la diavolul. Octopodul (caracatiţa) a fost inclus, şi el, pentru a arăta că marea cea gânditoare nu personifică gândirea (care nu are nimic rău în sine), ci un mod greşit de a gândi.

A fost util acest review?

Adrian MIHALACHE,

Am revizitat, vara aceasta, mănăstirile bucovinene, avînd ca însoţitor - mai bun decît orice ghid - cartea lui Sorin Dumitrescu, Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc. Am putut verifica astfel soliditatea argumentelor autorului privind sursele teologice ale programului iconografic iniţiat de mitropolitul Grigorie Roşca şi materializat în faimoasele fresce exterioare ale Moldoviţei, Voroneţului, Humorului etc. Ca orice demers inovator, cartea lui Sorin Dumitrescu stimulează gîndirea critică şi reflecţia independentă. Simpla contemplare a armoniei coloristice, extazierea în faţa "albastrului de Voroneţ", a "verdelui de Suceviţa", a "ocrului de Humor" rămîn nişte experienţe incomplete, dacă nu depăşim nivelul senzaţiilor vagi şi nu ne simţim îndemnaţi să desluşim semnificaţia pe care o capătă frescele pentru vizitatorul de azi. Scriind despre catedrala Notre Dame, Victor Hugo impunea ideea că limbajul imaginilor a fost necesar doar atîta vreme cît cartea era rară şi alfabetizarea redusă. Tehnologia tiparului avea să răspîndească mesajele într-un mod mai eficient decît frescele, vitraliile şi statuile. De aici ideea că ceci tuera cela, cartea va înlocui catedrala. Ca scriitor, Victor Hugo era convins de virtuţile superioare ale textului faţă de limbajul vizual sau sonor. Gutenberg publică primele incunabule chiar în anul în care Ştefan cel Mare urcă pe tron şi începe vastul său program de edificare a aşezămintelor de cult. Pictura exterioară apare în vremea ofensivei reformei religioase, bine susţinută cu tipărituri. Cu toate acestea, ar fi o eroare să credem că înflorirea, în Moldova, a discursului prin imagini s-ar fi datorat doar neştiinţei de carte corelată cu absenţa tehnologiei tiparului. Dimpotrivă, privitorul de azi îşi poate da seama că autorul programului iconografic, în speţă Grigorie Roşca, realiza instinctiv modul în care interferenţa dintre imagini şi combinaţia lor cu sonorităţile muzicale sporeau forţa de impact a mesajului. Astăzi, cînd hipermedia ne-a obişnuit cu discursul neliniar care combină în succesiuni deseori capricioase semne eterogene - texte, imagini, sunete -, înţelegem mai bine caracterul vizionar al demersului eclesiastic de atunci. Nu putem citi două texte deodată, dar putem vedea mai multe imagini în acelaşi timp, iar, în muzica numită "cultă", putem auzi simultan mai multe melodii. Este esenţial faptul că frescele ocupă suprafaţa exterioară în întregul ei, imaginile fiind grupate tematic. "Judecata din Urmă" şi "Marele Praznic Ceresc" ocupă poziţii fixe: prima pe peretele vestic, a doua pe absida altarului şi pe cele două abside laterale. Celelalte teme - "Luarea Constatinopolului", "Acatistul Maicii Domnului", "Izgonirea din Rai", "Arborele lui Ieseu" etc. - ocupă poziţii variabile pe zidurile de sud şi de nord. Reprezentarea fiecărei scene trebuia să se conformeze canonului bizantin, existau însă grade de libertate în privinţa poziţionării relative a imaginilor. În pictarea bisericilor, s-a recurs la o metodă foarte des utilizată în zilele noastre, aceea a permutărilor sistematice în vederea găsirii, prin experimente succesive, a grupajului optim, aşa cum a fost el realizat la Voroneţ (unde fresca "Judecăţii din Urmă", finalizată în 1546, succede cu doar cinci ani pe cea din Capela Sixtină, a lui Michelangelo). Rezultă astfel ceea ce Sorin Dumitrescu numeşte "articularea asociativă", adică ansamblul de legături vizuale, dar şi conceptuale, dintre imagini, efect întru totul similar celui produs de conexiunile pe care hiperlink-urile le realizează în discursul hipermedia, cu suport electronic, din cultura noastră informaţională. Astfel, asocierea dintre "Izgonirea din Rai" şi "Ispitirile Sfîntului Antonie" creează legătura conceptuală dintre păcatul originar şi redempţiunea prin ascetism. "Luarea Constantinopolului", cu icoana Fecioarei deasupra zidului, este corelată cu viziunea Rugului Aprins, simbol al Fecioarei, sugerînd că evenimentul cel mai dramatic din istoria creştinătăţii răsăritene n-ar fi fost o catastrofă finală, ci o experienţă purificatoare, născătoare de noi speranţe. "Martiriul Sfîntului Ioan cel Nou", "Minunile Sfîntului Nicolae" şi figurile Sfinţilor Mucenici se leagă într-o afirmare autoritară a unităţii şi forţei credinţei militante. Privirea simultană a temelor, dar şi cea în succesiune, prin înconjurarea bisericii, oferă mai mult decît o lectură, o percepţie multiplă, cvasiauditivă a vizualului. Aşa cum muzica dă posibilitatea audiţiei simultane a mai multor discursuri, frescele moldoveneşti, departe de a fi simple benzi desenate care povestesc liniar o istorie, stimulează, prin asocierile variabile dintre imagini, reflecţia asupra polisemiei mesajului religios, al cărui sens nu este restrîns la afirmaţia unică, dogmatică, ci este construit de însuşi privitorul care parcurge cu răbdare multiplicitatea traseelor vizuale. Muzica şi lumina îşi joacă, şi ele, rolul, în acest ansamblu hipermedia sofisticat. Am avut prilejul să înconjor, la miezul nopţii, biserica Moldoviţei, într-o procesiune desfăşurată la lumina lumînărilor, în sunetul cîntărilor bizantine. Altfel sclipeau frescele, altfel se legau, decît în timpul zilei, iar muzica potenţa receptivitatea celui care participa la eveniment. Precum navigatorul din lumea virtuală, exploratorul frescelor bucovinene interacţionează cu ele, activînd mereu alte asocieri, care nasc alte semnificaţii. Între hipermedia de pe vremea lui Petru Rareş şi cea din zilele noastre diferenţa nu este de concepţie, ci de realizare: doar suportul electronic le desparte.http://dilemaveche.ro/sectiune/cultura-etaj-si-parter/articol/hipermedia-pe-vremea-lui-petru-rares

A fost util acest review?

Emilia Corbu,

Când am auzit că azi e sărbătorit Sf. Nifon, episcopul Constantinopolului m-am bucurat nespus. Dar cercetând sinaxarul m-am liniştit. Era vorba de Sf. Nifon din sec. XV. Eu mă gândisem la Sf. Nifon, Episcopul Constanţiei (Egipt), trăitor în secolul IV şi care fusese cinstit la Constantinopol ca un adevărat prooroc.Este drept că cei doi sfinţi Nifon, primul din secolul IV şi al doilea din secolul XV erau legaţi, oarecum şi de istoria românilor. Sfântul Nifon sărbătorit azi îşi găsise adăpost şi cinstire în Ţara Românească în timpul exilului său.Insă, de Nifon, patriarhul Constanţiei ne leagă un lucru absolut copleşitor şi anume: stilul moldovenesc, mai precis programul iconografic aşternut în pictura exterioară a mănăstirilor ctitorite de Petru Rareş.Despre cum a ajuns vedenia Sf. Nifon din secolul IV să fie aşternută pe pereţii mănăstirilor din secolul XVI, aflăm din cartea semnată de Sorin Dumitrescu, Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc. O investigaţie artistică intreprinsă de Sorin Dumitrescu, apărută la editura Anastasia în 2001 (...).Cartea cuprinde două părţi. In prima parte sunt prezentate principalele cauze ale perceperii eronate a originii şi semnificaţiei programului iconografic instituit de voievodul Petru Rareş şi de vărul său mitropolitul Grigorie Roşca. In a doua parte este redată de-a lungul a patru capitole decriptarea programului iconografic exterior şi modelul ceresc al chivotului rareşian descoperit în vedenia Sf. Nifon din sec. IV.Cu alte cuvinte, pictura exterioară a mănăstirilor moldoveneşti este o pictură revelată. Un program iconografic dezvăluit în vedenie şi nu conceput de mintea omenească. Poate, de aceea, fascinează şi azi, după sute de ani.O carte cum puţine au mai fost scrise în istoria artei religioase.http://emilia-corbu.blogspot.ro/2010/08/ce-ne-leaga-de-sf-nifon-episcopul.html

A fost util acest review?

Scrie un review


close

Chivotele ecumenice ale lui Petru Rareș și modelul lor ceresc

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.