Intelectuali îmbisericiți

Mircea Gelu Buta
-39%
49,00 Lei   30,00 Lei
Ideea acestei carti se desprinde de la primele articole; nu are nevoie sa fie citita printre randuri. Cele 33 de texte tin sa transmita direct, fara menajamente, ca spiritualitatea unei credinte iconice, oricat de straveche si de obisnuita din nastere sa tina laolalta cerul cu pamantul.
In stoc

Durata de livrare: 24 ore

Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 6 Ai nevoie de ajutor? 0745117388
Adauga la Wishlist Cere informatii
  • Descriere
  • Video
  • Review-uri (0)
Se poate vorbi de o ruptură între intelectualii români și Biserică? Poate că termenul „ruptură” este prea tare, totuși în sfertul de veac de după Revoluție s-a simțit un oarecare parapon în modul în care intelighentsia dâmbovițeană privește spre Dealul Patriarhiei și de acolo, mai sus, spre Dumnezeu.
 
 

„Problema cu intelectualii este că vor întotdeauna să fie tratați preferențial” de către cler, de către ierarhia bisericească, observa just Dan Ciachir în Bucuria de a fi răsăritean. Intelectualii de azi au destule în comun cu cărturarii din vremea lui Iisus: vanitatea, în primul rând. Incompatibilă cu smerenia ortodoxă.

Intelectuali îmbisericiți, cea mai recentă carte a doctorului cu serioase studii teologice Mircea Gelu Buta, se constituie într-un tratament fericit pentru această „afecțiune” a zilelor noastre, marcate de un apetit secularizant cum nu a existat nici măcar în comunism.

Prin creionarea portretelor unor figuri emblematice ale culturii românești, din unghiul relației lor cu divinitatea și cu biserica, a unor momente binecuvântate din istorie (cum ar fi etapele canonizării Brâncovenilor sau canonizările din 1955, în plin regim ateu), autorul ne demonstrează că această stare de tensiune surdă nu a existat până mai ieri.

 

Dimpotrivă, intelectualul român a fost, în general, „dus la biserică”, ceea ce înseamnă nu doar frecventarea cu oarecare regularitate a lăcașelor de cult, ci asumarea Ortodoxiei și „acordarea” vieții și creației cu „ritmul” Bisericii.

Parcurgând cartea lui Mircea Gelu Buta, descoperim chipuri și momente remarcabile. Iată, de pildă, acest episod avându-l ca erou pe Ion Barbu, povestit de Al. Rosetti: «Într-o zi, Barbu m-a chemat dimineața la telefon – ceea ce nu se întâmplase niciodată – și m-a întrebat cum și-ar procura un exemplar din Biblia lui Șerban Cantacuzino (1688; in folio impunător, de circa 1000 de pagini, tipărite pe 2 coloane, un monument tipografic și un monument de limbă). Întrebat de ce are nevoie de această carte, prețioasă pentru bibliofili și filologi, mi-a răspuns că vrea să se pregătească de moarte: în această eventualitate, să fie găsit răsfoind cartea „pour mourir en beauté”.»

 

În studiul său, Viața și ideația lui Ion Barbu, care deschide culegerea Pagini de proză, apărută în 1968, Dinu Pillat („el însuși un credincios îmbisericit”, după cum îl caracterizează MGB, spune despre autorul Jocului Secund: „Ion Barbu a fost un credincios fervent, care nu s-a îndoit niciodată de existența lui Dumnezeu. (...) Concepea creștinismul în accepțiunea sa ortodoxă, neîmpăcându-se bunăoară deloc cu protestantismul, confesiunea soției sale.”

În fine, în al său Cuvânt către poeți, publicat în revista Pan, în 1941, Barbu scria aceste cuvinte devenite celebre, care descriu concepția sa despre lume și despre poziția intelectualului în societate: „Și azi cred că locul întâi în Cetate e al Preotului, celelalte, urmând, ale Învățatului și Luptătorului. Dar, fără îndoială, al patrulea loc îndată după acestea se cuvine Poetului.”

 

Iată-l și pe George Enescu vorbind despre credință cu Ion Biberi, într-o culegere de dialoguri cu personalități apărută în 1941 sub titlul Lumea de mâine: „Sunt un om religios, dar ascund faptul. Repudiez ostentația. Credinciosul nu are nevoie de îndemnurile rațiunii. Ca și în actul creației, introducerea rațiunii anulează forța pe care o dă credința. În momentul în care credinciosul începe să raționeze, totul s-a sfârșit! Nu-mi teoretizez credința. Nu vreau și nu pot. Crezi, pentru că trebuie să crezi. Trebuie să fii sincer cu tine însuți. Scepticii sunt în realitate victimele unei iluzii. Rictusul permanent, denigrarea sistematică sunt poze care înșală în primul rând pe cel ce le practică. (...) Sunt ortodox și tolerant față de credința altora.”

 

„Scepticul rațional” de care vorbește Enescu aduce cu mulți dintre „intelectualii” zilelor noastre.

 

Într-un volum de amintiri apărut sub semnătura lui Bernard Gavoty, autorul Poemei Române mărturisește că însăși nașterea sa a fost un dar divin: „ Șapte frați și surori s-au născut înaintea mea. Doi au murit de mici, iar angina difterică  i-a răpus și pe ceilalți cinci... Părinții mei, care proveneau fiecare din familie de preoți ortodocși, se rugau cu ardoare și plecau deseori pe la mănăstiri pentru a-i cere Domnului să le trimită copilul dorit. Ruga lor s-a împlinit în anul 1881... Iată-mă de două ori pecetluit, ca om al gliei și ca mistic. Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele. Le-am rămas credincios tot restul vieții.”

 

Dragostea de pământul românesc și de ortodoxie o găsim evocată și de Alice Voinescu, în Jurnalul său: „Resimt deseori un occidentalism în mine care stăpânește românismul meu. Desigur, atmosfera celor 15 ani de acasă! (...) Și totuși mă simt româncă prin dragostea pentru pământul și omul românesc. Și, desigur, prin instinctivul atașament pentru ortodoxia pe care am apărat-o în mine împotriva tuturor asalturilor venite de oriunde. Și mama, la fel! Tata era profund ortodox – fără s-o  știe.”

Apărarea credinței ortodoxe nu este la Alice Voinescu doar o vorbă, o chestiune teoretică: „Azi Isa vrea să mă ducă la slujba catolică. I-am spus de la obraz că insinuările acestea catolice îmi sunt profund antipatice. Doamne, Iisuse, cum să te pot confunda pe tine cu fanaticii ăștia prozeliți? Înțeleg cum în Apus s-a putut naște reacția contra cabotinilor. Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai născut ortodoxă.”

 

Iată, în fine, un răspuns memorabil dat de Mircea Vulcănescu lui Emil Cioran la una dintre obișnuitele exasperări ale acestuia față de țara sa, așa cum este relatată de însuși autorul Cărții amăgirilor: «Într-o zi când, într-un acces de furie împotriva a ceea ce numeam eu „neantul nostru natal”, îi spuneam că noi nu fusesem în stare să dăm lumii nici măcar un sfânt, îmi răspunse cu blândețea lui obișnuită care, de data aceea lăsa să se vadă o oarecare vehemență: Ar fi trebuit să vezi pe baba pe care am cunoscut-o eu într-un sat îndepărtat, ai cărei genunchi lăsaseră urme în pământul colibei ei de atâtea mătănii ce făcuse. Adevărata sfințenie n-are nevoie să se arate și să fie recunoscută.»

Fără a o formula explicit, volumul lui Mircea Gelu Buta, apărut în condiții grafice remarcabile la Editura Fundația Anastasia, sugerează această întrebare abruptă: Există intelectuali adevărați în afara Bisericii?

Scrie un review


close

Intelectuali îmbisericiți

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.